In ultimii ani s-au produs schimbari profunde in intelegerea modului prin care copiii pot acumula cunostinte la scoala si in privinta informatiilor deja acumulate pana sa intre intr-un program de educatie. Acum stim cu precizie ca proprii nostri copii ajung la scoala avand deja o baza de cunostinte si o experienta de viata (mica ce-i drept, dar pretioasa) care le va modela in continuare noile informatii primite. Totusi varietatea culturala, ligvistica si economica face ca background-ul pe care il au copiii sa fie  diferit cu privire la informatiile  pe care le detin ei despre lume. De exemplu, daca aruncam o privire la noi, in societate gasim cu usurinta prin gradinite si scoli (chiar si prin universitati- vezi facultatea de medicina)  copii de etnie roma, islamica sau veniti din culturi diferite precum chineza si maghiara.

Dorindu-mi ca sistemul educational sa se imbunatateasca in sprijinul copiilor, vreau sa impartasesc cu tine doua dintre concluziile celor care au luat deja in serios educatia copiilor si s-au pus pe cercetari.

Elevii (si studentii) invata mai usor daca sunt angajati activ in practicarea domeniul pe care il studiaza.

Cum ar fi micile piese de teatru in limba romana sau in engleza/ franceza. Sau ce ai zice de un minilaborator de chimie? Il gasesti in libraria Carturesti la categoria jucarii pentru copiii cu varsta de peste 10 ani. Poate vrei niste instrumente de tamplarit? Adresa e aceeasi!  Asadar s-a constat ca atentia copiiilor poate fi captivata daca, in loc ca educatia sa fie centrata pe ceea ce nu pot face elevii, ar trebuie sa fie mai degraba focusata pe ceea ce pot ei sa faca. In special la disciplinele ce au o utilitate practica cum ar fi matematica, fizica, chimia, biologia etc. Stimulant, nu-i asa? Chiar si pentru profesori!

O alta concluzie care vine ca o completare la prima este :

Calitatea educatiei poate fi crescuta prin cultivarea curiozitatii elevilor de catre profesori si parinti prin redirectionarea atentiei catre activitatile propuse, asistarea acestora in realizarea lor, structurandu-le experientele si sustinandu-le incercarile de a invata prin diminuarea complexitatii si dificultatii informatiilor pentru ca ei sa le poate intelege.

Admiratia fata de iubit/ partener de viata (dar si fata de alte persoane ) este ca un respect amlificat, nuantat . Daca iti admir constiinciozitatea cu care iti realizezi munca sau curajul de care dai dovada in ciuda timiditatii tale simt ca pretuiesc aceste trasaturi ale tale si te respect pentru ele deoarece le consider importante pentru mine. Au valoare pentru mine! Si daca si pentru tine au valoare aceste lucruri este  posibil sa legam o prietenie baza pe sentimente frumoase.

Nu uit sa amintesc ca o persoana are in sinele ei si parti mai putin admirabile, chiar neplacute de care suntem provocati mereu ori sa le acceptam ca facand parte din ceea ce este ea (persoana) ori sa incercam sa le schimbam (Sisif are ceva sa ne invete in privinta asta).

Da, creierul nostru este dotat cu un minunat echipament de recunoastere a patternurilor, iar recunoasterea acestor conexiuni se face in mod inconstient.

Psihologul James Alcock descrie creierul nostru ca pe o “masinarie de convingeri” care prelucreaza permanent datele provenite de la simturi (serios avem 5 simturi nu 6!) si genereaza noi convingeri despre lumea inconjuratoare.  Prelucrarea datelor se pare ca nu este un proces ce ar avea legatura cu ceea ce este sau nu adevarat (in realitatea). Mai degraba, noile convingeri sunt selectate pentru a fi compatibile cu cele déjà dobandinte. Mecanism ce se pare ca a sustinut supravietuirea foarte bine.

Convingerea functioneaza cam asa : creierul face intre doua evenimente o asociere de tipul: X urmeaza dupa Y. Atunci cand Y apare creierul este pregatit sa se astepte sa apara din nou X. Daca pe neastepte te-a muscat cainele vecinului tau, un Rottweiler care pare sa-i rupa mana stapanului cand il plimba in zgarda, data viitoare cand te intalnesc cu acelasi caine sau chiar cu altul de aceasi rasa sau talie, te astepti sa te muste din nou. Astfel decizi intelept sa traversezi pe trotuarul vecin. (“te miroase ca ti-e frica nu-i asa?”).

Explicatia mai stiintifica suna cam asa : Informatia adunata de simturi este dirijata de talamus catre scoarta senzoriala care o examineaza amanuntit si “decide” ce pondere sa-i dea. (decide in sensul ca selecteaza pe baza tiparelor format). Informatia senzoriala prelucrata de scoarta ajunge in cele din urma la amigdalele cerebrale, structuri regasite in lobii temporali. Amigdalele cerebrale contribuie la component emotionala a raspunsului nostru la stimuli. (vezi studiile lui Damasio).

Acelasi gen de raspuns la stimuli exterior l-a ajutat si pe apropiatul nostru stramos Cro Magnon sa isi transmita genele mai departe. De fapt din perspective evolutiva a trecut mult prea putin timp sa fi intervenit vreo adaptare genetica la lumea moderna.

Suntem niste vanatori-culegatori in era iPhone.

Un moment important pentru rafinarea “masinariei de convingeri” a lui Acock a fost aparitia limbajului care a ajutat la intarirea covingerilor si a oferit acestora o putere mai mare in societate. Convingerile formate dupa aparitia limbajului, in marea lor majoritate sunt  experiente traite de alte peroane. Astfel  limbajul face ca experienta transmisa sa fie sursa dominant pentru convingerile oamenii (ai auzita de meme? Richerd Brodie?).

Rezultatul? Cei mai multi dintre noi ajungem sa avem cam aceleasi convingeri ca cele ale parintilor nostri si ale comunitatii in care traim. Societatea incurajeaza adesea la aderarea unor convingeri, uneori chiar si atunci cand sunt dovezi contrare. Vezi religia, politica.

Totusi speranta nu s-a pierdut deoarece evolutia nu s-a oprit. Desi masinaria de convingeri “merge” de la sine ii pot face un “update” cu o doza zilnica de scepticism venita direct din centri superiori ai creierului, pentru a crea convingeri noi mai adapate lumii modern, fara leoparzi la tot pasul.

Iar acum intuiesc ca vei aprecia faptul ca am oferit cateva surse de informatii in acest articol, nu-i asa?

Prin sacrificiu inteleg sa renunti pentru totdeauna, sau pe termen nedeterminat la un lucru  fundamental pentru fericirea ta. La scoala la care ai aspirat de mic, la jobul potrivit, la pasiunea de a picta sau de a canta, la  stilul de viata pe care ti-l doresti, la copii, la sex, la prietenii cei mai buni etc. Probabil ca fiecare persoane are in viata ei lucruri care ii sustin temeinic starea de fericirea si ii ofera un sens (propriu) in viata.

O persoana care renunta pentru totdeauna la lucrul care o face fericita pentru dragostea partenerului ajunge in timp sa se simta neimplinita si se poate gandi ca ofera emotional mai mult decat primeste in schimb, pierzandu-si intr-un final sensul si pofta de a trai. Imagineaza-ti ca ai avea o partenera care, un pic cam geloasa, iti cere printr-un santaj emotional mascat pisiceste, sa-ti limitezi intalnirile cu prietenii. Nu intelege gresit, ea doar isi doreste sa petreceti mai mult timp impreuna. Daca presupunem ca aceste intalniri sunt foarte valoroase pentru tine, renuntarea la ele iti va produce multa frustrare. Lucru ce va fi usor de sesizat in dinamica cuplului cand usor, usor iti va disparea cheful sau devii nervos si critic. Intr-o astfel de situatie nici partenera nu poate ramane pentru mult timp fericita deoarece percepe de departe starea ta emotionala si intr-un final aproape inevitabil, nefericirea se “dubleaza”.

Desi te poti pacalii usor, un sacrifiu mai mare nu face ca dragostea sa devina mai puternica, ci face ca schimbul emotional dintre parteneri sa fie inechitabil. Deoarece sacrificarea propriei fericiri nu intareste dragostea, mai degraba deterioreaza calitatea relatiei dintre parteneri iar in final se produce ruptura relatiei.

Desigur exista si acel gen de relatie in care fericirea unei persoane se extinde. Fericirea acesteia devine si fericirea partenerului sau.(faptul ca tu devii fericit oferindu-ti eu x lucru, ma face sa ma simt si eu fericit) Daca sprijinul este realizat in acest fel, nu mai vorbim de sacrifiu, ci de manifestarea iubirii fata de celalalt. Insa acest este alt subiect.

Sustinerea partenerul sau menifestarea disponibilitatii pentru a ii oferii ajutorul cand acesta il  cere, nu este acelasi lucru cu a face un sacrificiu. Daca “ea” iti solicita ajutorul in cresterea copiiilor, nu inseamna sa-ti abandonezi jobul pentru a stat acasa si a avea grija de copii. Puteti ajunge la o intelegere convenabila pentru amandoi in privinta sarcinilor pe care le aveti fiecare in educatia copiiilor vostri. In acelasi timp va puteti permite sa va bucurati fiecare, de jobul pe care il aveti si de viata pe care o traiti.

Un schimb echitabil in cuplu este acela in care partenerii vin in intampinarea nevoilor celuilalt in limitele propriilor lor resurse, deschisi sa contribuie la fericirea partenerului. Iar ca o relatie sa fie durabila si de calitate, resursele proprii emotionale dar si material trebuie evaluate constant si realist.

Unui grup de 600 de elevi cu varsta cuprinsa intre 6-15 ani li s-a spus ca nu trebuie sa mai lucreze la scoala. Daca nu erau disciplinati in clasa, pedeapsa era sa mearga afara sa se joace. Daca se purtau conform asteptarilor trebuiau sa lucreze si mai mult drept rasplata. Astfel ca toti elevii au descoperit foarte repede (intr-o zi, doua) in anumite limite, ca preferau sa lucreze decat sa nu lucreze.

Performanta elevilor a crescut semnificativ fata de ceilalti ani.

Aceast nou tipar trait de elevi in raport cu educatia se numeste reincadrarea cognitive a experientei.

Reincadrarea cognitive a experientei (in engleza cognitive reframing) se refera la reconsiderarea experientei, renuntand la prejudecatile pe care le avem in raport cu o activitate. (educatia oferita la scoala sau locul de munca nedorit). La fel ca si in studiul realizat de psihologulDonald Hebb poti incerca, de dragul starii tale de bine, sa reinterpretezi dintr-un nou punct de vedere cat mai multe din experientele tale neplacuta, mai ales cele care inca persista in prezent.

Un job pe care nu ti-l doresti si nu iti permiti momentan sa ti-l schimbi, poate sa devina cel putin in anumte zone mai captivant si mai placut. Poti sa fi antent si sa identifici situatii (sau sa le creezi chiar tu) in care sa-ti afirmi calitatile. Daca tot te-ai trezit in mediul bancar (rigid pe alocuri) merita totusi sa prinzi niste hint-uri . Te poate ajuta pe viitor. Un agent imobiliar cu abilitati excelente de negociere nu te va convinga cu usurinta sa-ti asumi un credit pe 30 de ani daca intelegi sistemul de creditare actual si riscurile lui.

Aceasta tehnica aplicata regulat (si neincetat as putea spune) inbunatatii mecanismele de coping, ajuta la diminuarea gandurile negative (in intesitate si chiar in frecventa) si poate contribui la strarea ta de fericire pe termen lung.

Poate ai auzit expresiile urmatoare sau poate le-ai folosit chiar tu fiind influentat/a de experienta celor din familia ta sau de cultura: “invata sa n-ajungi ca x (taica-tau, maica-ta, frate-tau, Gigel de la bloc etc)” sau “invata ca poate iti va folosi candva” . Cand? Poti vedea in viitorul?

Daca esti un Homo sapiens sapiens ca si mine, te asigur ca nu! In schimb poti crea prezentul. Poti sa-ti ajuti copilul sa studieze cu drag azi, motivandu-l sa ramana curios pe viitor, reincadrandu-ti propriile (i)ratiuni despre importanta scolarizarii. Cunoasterea si explorare sunt perspective mai pozitive si hranitoare din care merita sa-l inviti pe cel mic sa invete despre lumea care il inconjoare uneori in proza sau rima  alteori intr-un “stil” concret , matematic.

Vrei o discutie mai ampla pe acest subiect? Astept e-mailul tau!:)

Consider ca in general o atitudine pozitiva asupra experientelor, emotiile pozitive si nu in ultimul rand gandurile pozitive ne mentin sanatosi, mai relaxati, mai deschisi catre colaborare si ne ajuta sa face fata mai bine noilor situatie din viata.

P.S.: Vreau sa subliniez ca de cele mai multe activarea mecanismelor de coping in situatile necesare solicita efort si autocontrol.

Ce si cat ii spunem copilului ?
In astfel de situatii adesea generatoare de tensiune pentru ambele parti, este de preferat ca parintii, inainte de a comunica cu copilul despre decizia de a divorta, sa stabileasca de comun acord un plan prin care sa exprime cald si onest hotararea lor.
Exprima intodeauna adevarul! Copiii au dreptul sa stie adevarul despre decizia voastra dar nu este necesar mereu sa-i oferiti multe detalii. Pentru un copil mic detaliile s-ar putea sa creeze confuzii. Frazele scurte pot fi suficiente pentru ei. De exemplu “mama si cu tata nu se mai inteleg si vor sa se separe. Dar, tu ramai in continuare copilul nostru si vrem sa stii ca te iubim la fel de mult amandoi”.
In compartie cu copiii mici, posibilitatea ca adolescentii sa fie mai curiosi si sa puna intrebari este mare, asta pentru ca ei sunt oricum la varsta la care cauta raspunsuri despre ei si despre viata. Asa ca fii disponibil pentru intrebarile lor, insa cu limita, unele lucuri chiar va privesc doar pe voi doi. Nu este cazul sa stii toate raspunsurile, doar fii deschis si spune-i copilului tau ca odata ce vei stii raspunsul i-l vei comunica.
Dupa ce l-ai securizat raspunzandu-i la intrabari este un prilej potrivit pentru a-l asigura pe un ton bland ca sentimentele voastre nu se schimba fata de el. Este firesc sa ii transmiteti copilului ca unele lucruri se vor schimba si altele nu. Ca mama si cu tata nu vor mai locui impreuna sau ca el impreuna cu unul dintre parinti se vor muta in alt oras si, prin urmare, la o alta scoala, intr-un alt colectiv.
Pentru o prima discutie nu este insa nevoie sa-i oferiti toate aceste informatii. Insa pregatiti-va pentru un moment in viitorul apropiat cand sa-i oferiti copilului posibilitatea sa negocieze impreuna cu voi anumite aspecte ce tin de relatia dintre voi si el. De exemplu: cand isi va petrece timpul cu cealalt parinte sau stabilirea planul de activitati si de responsabiltiati. Toate acestea il vor ajuta pe copil sa nu simta separarea parintilor ca o separare dintre el si parinti.
Respectati-va partenerul chiar si intr-o astfel de situatie. Dupa ce ati stabilit impreuna ce si cum ii veti comunca copilului vostru in legatura cu decizia de a divorta, trebuie sa aveti in vedere sa evitati criticile si judecatile de valoare cu privire la ceea ce a spus sau a facut cealalalt parinte. Astfel puteti proteja copilul de un posibil sentiment „toxic” (furie sau de autoinvinovatire – „daca as fi fost mai cuminte poate nu se certau atat de des” ) fata de unul dintre parinti.
Intotdeauna in relatia parinte – copil comunicarea nu presupune doar schimb de informatii ci si un schimb emotional. Dupa ce i-ati comunicat decizia voastra, incercati sa fiti rabdatori cu copilul. Sa-l ascultati si sa-l sprijiniti in exprimarea emotiilor. Ajutati-l sa-si gaseasca cuvintele potrivite si lasati-l sa fie sincer. Recunoasteti-i sentimentele pe care le traieste, si ajutati-l sa se simta in siguranta asigurandu-l ca va primi in continuare suport si dragoste din partea amandurora.
Exista uneori riscul ca asumarea identitatii sexuale sa devina o dificutate in cazul copiilor ai caror parinti au avut o casnicie plina de neintelegeri. Situatiile conflictuale frecvente, tensiunea care a mocnit atata timp intre parintii il pot pune pe copil intr-o stare confuza in privinta asumarii rolului de femeie sau de barbat pe care il va avea la maturitate. Modelul cuplului parental conflictogen ii stimuleaza copilului si mai tarziu adolescentului agresivitatea si revolta iar uneori se ajunge chiar la tulburari de comportament.
Bunastarea ca prioritate in viata ta – ajuta la reducerea durerii simtita de copil
Echilibrul interior al copilului depinde in mare parte de atmosfera care va fi in familie dupa divort. Astfel ca este de dorit sa ai grija in aceeasi masura si de tine ca si de copilul tau. Mananca regulat si sanatos, mergi si viziteaza-ti prietenii sau tineti un jurnal, fa sport.
Mergi la psiholog singur/a sau impreuna cu copilul. Psihologul te poate ajuta sa te descarci emotional, sa-ti identifici noi repere in viata, sa descoperi noi posibilitati de relationare cu fostul sot care sa va ajute pe amandoi sa-i oferiti copilului vostru dragoste si o dedicatie sanatoasa.
Odata cu stabilizarea ta afectiva copilul se va simti si el mai relaxat si mai linistit emotional. Prezenta fizica a ambilor parinti poate fi de mare ajutor in reechilibrarea emotional a copilului, astfel el poate trece cu mai multa usurinta prin schimbarile aduse de divort. Prin furnizarea rutinei in familie copiii simt ca se pot baza pe parintii lor, pot dezvolta incredere si sentimentul de stabilitate.

Acesta este o forma simpla de testare a dexteritatii copiiilor. Insa, nu este de ajuns pentru a-ti da seama exact daca copilul tau este stangaci , dreptaci sau ambidextru. Pentru inceput trebuie sa stii ca bebelusii se nasc ambidextri si cu o anumita predispozitie  pentru a folosi preponderent una dintre partile ale corpului. Tendinta generala a bebelusilor este de a dezvolta si utiliza cu mai multa dexteritatate partea dreapta a corpului, influentati fiind de emisfera stanga a creierului. Insa exista copii care se nasc cu predispozitie totala sau partiala  pentru a folosi si a dezvolta partea stanga a corpului,  toate acestea fiind coordonate si dominate de emisfera cerebrala dreapta.

La toate aceste achizitii de ordin genetic (dominanta emisferei cerebrale stangi sau drepte se constituie inca din perioada prenatala ) se adauga influenta mediul inconjurator – educatia, cultura, informarea sau dezinformarea familiei si nivelul intelectual.

Pentru ca vorbim de o constitutie genetica, este nevoie  sa stii ca obligarea copiilor stangaci sa scrie cu dreapta, sa manance cu dreapta sau sa joace fotbal folosind piciorul drept poate dezvolta afectiuni grave de exprimare, de scriere si pot regresa psihologic pana la retardul mintal, dobandind totodata o stima de sine scazuta, deoarece sunt fortati nejustificat sa solicite emisfera stanga, emisfera care este mult mai putin dezvoltata decat cea dreapta si nu detine un sediul al limbajului. E ca si cand te fortezi sa ridici  cu o mana o greutate de 30 de kg, tu stiind ca nu ai ridicat pana acum decat mouse-ul de pe birou (de la  stanga la dreapta), acesta avand doar 5 g. Te-ar solicita ceva nu? Si daca n-ai reusi, cum te-ai simti?

In primul rand, este foarte important sa descoperiti fara prea mare disconfort pentru copil, daca este sau nu stangaci, mergand la specialist pentru a-i face o evaluare cat mai obiectiva ori folosind diverse joculete de tipul celui de mai sus.

Daca esti atent, in jurul varstei de doi ani, vei observa la copilul tau, ca incepe sa-si manifeste tenditele naturale, de a folosi predominant partea stanga sau cea dreapta a corpului. Daca este stangaci va dori sa tina lingurita pe care tocmai a descoperit-o ca fiind  interesanta, cu mana stanga, sau se va uita pe gaura cheii cu ochiul stang, sau vei observa o ureche muzicala deosebita (doar are dezvoltat centru memoriei auditive in emisfera dreapta).

Dar copilul tau poate fi si ambidextru, adica isi foloseste ambele maini cu aceeasi siguranta si precizie si este la fel de indemanatic, atat cu stanga cat si cu dreapta ,ceea ce insemana ca ambele emisfere au acelasi nivel de dezvoltare si sunt folosite in aceeasi masura.

La inceput, lucrurile pot fi destul de amuzante, micutul tau te apuca cu manuta stanga de nas, doarme pe partea stanga, tine creionul in mana stanga. Dupa ce toti indicatorii arata ca el este stangaci, nu-ti ramane decat un singur lucru de facut. Sa-l sprijini pentru a se integra intr-o societate “dreptace”!

Si nu spun ca este foarte simplu, asta pentru ca, incepand cu lipsa de formare pedagogica a profesorilor pentru aceasta categorii de copii, utilarea si amenajarea spatiilor de relaxare si joaca construite doar pentru dreptaci, lipsa cartilor cu informatii ajutatoare, cu explicatii si indrumari (traduse in romana) pana la obiectele de uz casnic construite pentru a fi folosite cu mana dreapta – cutitul ,foarfeca, toate aceaste iti pot ingreuna sarcina de a il ajuta pe micul tau copil sa treaca prin frustrarile de zi cu zi.

Nu poti schimba dintr-odata sistemul educational, insa poti sa-i oferi copilului tau un cadru securizant in familie (familie insemnand atat mama si tata, cat si grupul de copii si tutori dintr-un centru de plasament)  unde sa-si poata dezvolta creativitatea si  metode proprii de adaptare.

Te-ai intrebat vreodata ce i-a determinat pe invatatorii si educatorii de pana acum (si inca ii mai determina pe unii) sa forteze copiii stangaci sa scrie cu mana dreapta? Sa considere ca este NORMAL sa scrie cu dreapta ,nu cu stanga?

Ei bine, daca arunci un ochi in librarii si unul pe internet, iti vei da raspunsul singur. Lipsa informatiilor si inca ceva (te las pe tine sa afli)!

Este foarte real faptul ca profesorii (cand spun profesori ma refer si la educatori si la invatatori) au nevoie de o pregatire speciala pentru a intelege modul in care se dezvolta un copil stangaci. Nu este un lucru de care sa se poata  lipsi lasand doar bunul simt sa actioneze. Pentru a intelege ritmul cuiva trebuie sa ii studiezi comportamentul, sa-i cunosti emotiile, sa-i descoperi confruntarile interioare si chiar sa-l cunosti din punct de vedere psiho-neuro-fiziologic.

Sunt putine instrumente muzicale la care se poate canta si cu mana stanga, putine gradinite (scoli deloc) in care exista pupitre si pentru copiii stangaci, sunt putini educatori care tin cont da asezarea copiilor la mese in asa fel incat sa nu se ciocneasca cand mananca, sau cand sunt la ora de educatie plastica. Designul scaunelor de la cinematograf, tacamurile de la restaurant sunt pentru a le intrebuinta cu mana dreapta.

Interiorul familiei ramane adesea singurul loc in care copilul de orice varsta ,poate sa-si mai satisfaca nevoia de a fi unic, de a fi inteles si de a fi incurajat.

Ce poate fi facut ACUM pentru viitor?

Va propun sa colaboram!

Venind in ajutorul invatatorilor si educatorilor din  institutiile avizate, prin sustinere si comunicare  , intelegerea si asumarea responsabilitatilor de ambele parti, putem construi echipe puternice, ce vor dezvolta copii capabili sa se afirme si sa se dezvolte armonios.

Copii stangaci au un potential semnifictiv de a fi creativi, inovatori, nonconformisti si putem sa dam foarte multe exemple de personalitati “stangace” care s-au remarcat prin unicitatea lor : Leonardo da Vinci, Newton, Picasso, Beethoven, Bill Gates, Napoleon Bonaparte si multi, multi altii vor ma fi!

Dupa 7 ani petrecuti mai mult in sanul familie, cu un program flexibil, cu persoane tolerante la micile pozne ale copilului, vine una dintre perioadele cele mai importante in viata unui copil si in formarea sa ca adult – participarea la activitatile scolare.

Copilul petrece in jur de 4-5 ore pe zi (mai tarziu chiar 7 ore) impreuna cu grupul de colegi si cu invatatoarea/profesoara ceea ce inseamana un mediu diferit, reguli noi, relatii noi, rivalitati si afinitati . De fapt proaspatul elev incepe din plin viata sociala (pana acum doar a experiementata-o in familie iar unii la graditia sau in parcurile de joaca) ceea ce ii antreneaza printre altele instinctul de supravietuire si spiritul cooperant.

Pentru ca un copil sa asimileze informatiile care ii sunt oferite la scoala, si experientele avute in grupul de colegi  are nevoie in primul rand de siguranta fizica. Dupa ce a devenit increzator ca nu va primi o rigla peste mana  la orice abatere de la regula, pentru a continua procesul de asimiliare copilul are nevoie sa fie stimulat in a explora materiile pe care le studiaza.

“Ii dau un 4 (sau un “suficient”) ca data viitoare sa invete mai bine” suna cunoscut?

Nu la astfel de recompense ma refer, ci la incurajarea onesta a elevului in a persevera cu studiul, cu explorarea personajelor din carti, stimularea gandirii logice prin jocuri , la aprecieri individualizate pentru fiecare elevi in parte, la intelegere fata de traile lor, si acceptarea  ritmlui specific fiecaruia dintre elevi.

Exista multe intrebari sau situatii (pentru care se cauta rezolvarea potrivita) cu care se confrunta atat parintii cat si profesorii scolilor noastre si care merita atentie, iar printre ele se numara urmatoarele : Cum sa actioneze profesorii atunci cand un elev incalca regulile de disciplina? Care este cea mai eficienta abordare pentru ca profesorii sa fie respectati? Este eficienta pedeapsa? Daca da, ce invata un copil din pedepse? Sunt parintii vinovati pentru ce face sau nu face copilul lor la scoala? Care este sistemul de evaluare potrivit pentru elevi? Se pot face intr-adevar discriminari de tip aptitudina fara a favoriza anumiti elevi?

Asa cum in familie exista o persoana care isi asuma rolul parental (mama si/sau tata) la fel se intampla si in mediul scolar unde regasim invatatoarea/invatatorul care pe langa principalul rol didactic contine o latura parentala, tutelara,  si care isi asuma responsabilitatea de a comunica nonagresiv si responsabil si asigura desfasurarea orelor de curs in conditii potrivite contextului.

Contributia medilui scolar la dezvoltarea psihologica a copiilor.

O data imbarcati in clasa I , proaspatii scolari afla ca pentru a invata sa scrie sau sa socoteasca trebuie sa stea atentie timp de 4 ore pe zi, ca timpul pentru joaca a devenit limitat doar la 10 minute (la fiecare 50 de min de curs), ca fiecare are spatiul sau, scaunul, banca si rechizitele sale, afla ca in timpul orelor se poate merge la toaleta doar cu permisiunea invatatoarei. Toate acele lucruri sunt noi pentru copii chiar daca si in cadrul familiei avea de respectat niste reguli care in mod cert era daca nu mai putine macar mai flexibile decat cele de la scoala. Un alt lucru care aduce noutate in viata copilului este evaluarea cunostintelor si abilitatilor. Testarea fiind o alta forma prin care copilul se dezvolta psihologic atrenandu-si competitivitatea.

La citire sau la matematica nu poate obtine “foare bine” doar pentru ca si-a pus pantofii roz care ii plac mamei (sau vesta in carouri dupa caz), el trebuie sa depuna efort sa invete abecedarul sau tabla inmultirii cu 2, sa exerseze acasa prin temele propuse de invatator si sa fie atent la cursuri pentru a raspunde corect .

O data cu noile regului, cu noile cerinte si o data cu noul sistem din care face parte acum scolarul nostru descopera ca devenind tolerant la frustrarile resimtite la scoala, (amanarea satisfactiei imediate), poate obtine beneficiile la care aspira si pentru care a depus eforturi. (o nota mare, aprecieri din partea parintilor, aprecieri din partea colegilor, premiu ,diploma, etc).

Informatii noi care solicita si antreneaza mintea elevului, responsabilitati noi in fiecare zi, roluri si sarcini noi care modeleaza stima de sine si ii dau noi contururi (sef de clasa, resposabil pt verificarea temelor, casierul clasei, responsabil cu lista celor care vorbesc in timpul orelor etc), dezvoltarea spiritului de echipa .Toate aceste lucruri produc schimbari in intregul psihic al copilului, produc schimbari in atitudinea acestui, in viziunea sa asupra activitatilor, in spectrul emotional (se ingosteste de colega/colegul de banca, de invatatoare, respinge si detesta anumiti colegi si indrageste si simpatizeaza pe altii).

Scoala prin informatii pe care isi propune sa le ofere cu ajutorul profesori, prin spatiul oferit pentru desfasurarea cursurilor, prin valorile pe care le promoveaza si le sustine aduce o contributie morala si educationala importanta la procesul de dezvoltare si maturizare al fiecarui copil si mentine intr-o continua provocare (dpdv profesional) profesorii si de ce nu, chiar si si parintii.

Miturile sau traditiile impiedica de multe ori realizarea potentialului unui relatii de cuplu.

Traim sub influenta culturala cum ca o relatie de cuplu TREBUIE sa ne implineasca mereu, e locul unde TREBUIE sa ne simtim mereu bine, unde sa ne gasim linistea si daca exista sentimente profunde de iubire totul o sa mearga de la sine si o sa va intelgeti numai din priviri.  Iar daca exista un soi de incompatibilitate, in functie de gradul de  toleranta al fiecaruia, il consideram pe celalalt egoist, si dezinteresat de propria noastra persoana.

Obiceiurile culturale : nunta ca in povesti,  iubirea adevarata nu moare niciodata si va fi cu siguranta una neconditionata, sau divortul este un pacat, la fel si emotiile “rele” precum ostilitatea, aduc cu sine credinte exagerate prin generalizarea unor experiente subiective si aproape imposibil de urmat iar insusirea acestor credinte atrage in final sentimente precum vinovatia , esecul, neputinta sau regretul.

Intra in contact cu realitatea din care face parte si relatia ta de cuplu!

Contactul cu propriile tale emotii si resurse si cu partenerul iubit asa cum ti se dezvaluie el in prezent te ajuta sa intelegi dinamica voastra proprie si unica si sa alegi  constient care dintre traditiile socio-culturare legate de relatia de iubire vrei sa le sustii si sa ti le asumi.

A fi in contact cu realitatea cuplului presupune sa devii constient de angajamentele pe care le-ati facut fiecare si desemenea inseamna ca fiecare in parte sa-si asume nevoiele si sentimentele fata de partener.

O perspectiva constructiva si atipica asupra conflictului in cuplu.

Mai intai cred ca e de dorit sa fim de acord cu totii asupra intelesului pe care il are termenul de conflict in contextul relatiei de cuplu.

Conflictul este rezultatul frustrarilor si tensiunilor interioare acumultate in timp, in legatura cu o nevoie care nu a fost satisfacuta pana in prezent, sau care nu a fost satisfacuta la timp.

Daca am privi cuplul ca pe un organism viu cu o dinamica proprie, am putea conchide ca mecanismele care stau la baza conflictului (la fel ca mecanismele care stau la baza sentimentului de foame sau sete) sunt mecanisme menite sa regleze “homeostazia” relatiei de cuplu. Cu alte cuvinte neplacutele tipete, reprosuri, critica, agresivitatea  sau insuportabila pasivitatea a celuilalt sunt reactii destinate sa semnaleze si sa regleze relatia de cuplu aflata in impas.

In al doilea rand o mai mare intelegere putem obtine daca invatam sa traim experienta conflictului  (nu numai in cuplu) ca un moment potrivit pentru exprimarea emotiilor  si pentru descoperirea  a ceea ce are celalalt nevoie, nevoii care se ascund de multe ori in spatele nenumaratelor nemultumiri si proteste.

In al treilea rand si poate cel mai important se afla, faptul ca, un conflict se naste aproape intotdeauna din nevoia mai mult sau mai putin constienta de schimbare si este un minunat pretext pentru redescoperirarea propriilor resurse si pentru dezvoltarea si consolidarea relatiei de cuplu.

Renegocierea angajamentelor la o perioada de timp e de asemenea o forma sanatoasa de a reechilibra raportul dintre voi.

Conflictul  privit ca un fel de element in plus in decor, care incomodea armonia cuplului este doar o parte foarte mica din larga perspectiva pe care o poti avea asupra relatiei. Si asta pentru ca intradevar este incomod sa fi tensionat in cuplu dar daca esti constient de resursele tale din prezent pentru relatia in care esti si intelegi ceea ce te motiveaza sa ramai in interiorul ei, atunci te poti relaxa stiind ca, conflictul din relatia ta de cuplu poate fi parte din procesul tau de cunoastere si de autocunoastere.